Salariile şi sporurile bugetarilor nu vor creşte în 2021
Salariile bugetarilor, inclusiv ale demnitarilor, vor fi plafonate în 2021, a decis Guvernul. Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că…
Salariile bugetarilor, inclusiv ale demnitarilor, vor fi plafonate în 2021, a decis Guvernul. Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnitate publică, se vor menţine anul viitor la nivelul celor din decembrie 2020.
Premierul a subliniat că Guvernul nu va veni cu nicio tăiere a salariilor din sectorul bugetar.
“Legat de ordonanţa iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, această ordonanţă reprezintă o economie la buget de aproape 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol: se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern.
El a spus că la baza acestei decizii stă ceea ce s-a întâmplat cu legea salarizării în ultimii ani.
Sursa: StirileProtv.ro