Wednesday, August 17, 2022


Fura ceasuri și telefoane mobile din magazinele din Bacău. A fost reținut de polițiști

Poliţiştii au depistat şi identificat un tânăr, de 26 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 9, 2021

Poliţiştii au depistat şi identificat un tânăr, de 26 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. A fost reţinut pentru 24 de ore.

La data de 08 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat şi identificat un tânăr din localitate, bănuit de furt calificat. Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în cursul lunii decembrie 2020 şi la data de 05 ianuarie a.c., acesta ar fi sustras din trei magazine din Bacău, ceasuri şi telefoane mobile cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.

Bănuitul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.