Friday, September 13, 2024


IMOBILIARE: Cresc chiriile locuinţelor ANL cu peste 50%

Potrivit unui Ordin al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, publicat în Monitorul Oficial, care reglementează funcționarea Agenției Naționale pentru…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 16, 2021

Potrivit unui Ordin al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, publicat în Monitorul Oficial, care reglementează funcționarea Agenției Naționale pentru Locuințe, chiriile locuinţelor ANL vor creşte substantial începând cu 01.01.2021.
Mai exact, este vorba despre Ordinul 3519/2020 al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei care prevede creşterea valorii de înlocuire pe metrul pătrat la apartamentele ANL de la 1.916,42 la 2.996,00 lei/mp inclusiv TVA.
Ca urmare a acestei modificări, atât preţurile locuinţelor cât şi al chiriilor locuinţelor ANL vor creşte substantial în acest an, valoarea de înlocuire crescând cu peste 50%.
“Pentru anul 2020, valoarea de înlocuire este valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului 2019 de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul 2019 în cadrul Programului de construcţii locuinţe pentru tineri şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe”, scrie în prezentul ordin, creștere ce urmează a fi aplicată începând cu 1 Ianuarie 2021.
Astfel, noul preț de închiriere al unei garsoniere în blocurile ANL, va depăși 300 lei, acesta fiind generat de suprafața locuinței.

La Onesti, o garsoniera ANL este cu mult mai mare decât multe dintre apartamentele cu doua și trei camere din blocurile de locuințe. Suprafața unei garsoniere ANL depășește 55 de metri pătrați, in timp ce un apartament cu doua camere pe B-dul Oituz sau Republicii are 39 de metri pătrați.
De menționat cã modul de calcul al chiriilor locuințelor ANL este unul unitar la nivel național, în funcție de gradul de încadrare a localităților.

Sursa Foto: http://www.onestionline.ro