Monday, July 26, 2021


Peste 65.000 de elevi risca sā rămână cu mediile neîncheiate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că, potrivit estimărilor, peste 65.000 de elevi sunt în situaţia de neîncheiere a…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 28, 2021

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că, potrivit estimărilor, peste 65.000 de elevi sunt în situaţia de neîncheiere a situaţiei şcolare pe primul semestru.

Avem o serie de date care nu sunt într-o armonie perfectă. Ultimele raportări ne arată peste 65.000 de elevi estimaţi, subliniez, estimaţi, ca fiind în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pe primul semestru. Deci, evident că aceşti elevi au ajuns în această situaţie din cauza unor factori care au împiedicat participarea la procesul de educaţie. Şi, în acelaşi timp, avem raportări de 280.000 de elevi, care spun, sunt declaraţii proprii, că au avut dificultăţi în acces la echipamente IT şi la Internet’, a afirmat Cîmpeanu, la masa rotundă ‘Cum începem şcoala?’, organizată de Salvaţi Copiii România.

Conform acestuia, declaraţiile celor 280.000 de elevi au venit după ce, anul trecut, în luna aprilie, 230.000 au transmis că nu au acces la echipamente sau tehnologie. Ulterior, Ministerul Educaţiei a făcut o achiziţie de 250.000 de tablete, iar problema ar fi trebuit să fi fost rezolvată, cu atât mai mult cu cât şi autorităţile locale şi alte entităţi au susţinut procesul de dotare cu echipamente IT, a indicat Cîmpeanu.

Şi, totuşi, separat de aceştia, au apărut alţi 280.000 de elevi care au declarat că nu au avut acces la învăţarea online din cauza lipsei de echipamente sau din cauza lipsei de acces Internet. Acest lucru ar trebui să fie verificat, una din explicaţii ar fi aceea că în prima etapă au declarat că au acces la echipamente aceia care, fiind doi sau trei în casă, au avut un singur echipament sau au avut echipamentul părinţilor, după cum, o altă explicaţie, îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar nu cred că are rost să ascundem nici lucrurile care sunt, să spunem, în dezavantajul ministerului, nici al şcolii, dar nici al elevilor, care, deşi au acces, aflând că există posibilitatea de a avea o tabletă sau un laptop în plus… ‘dacă se poate, de ce nu’‘, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Ministerul Educaţiei va primi pe 4 februarie, prin proiectul ROSE, 60.000 de laptopuri şi sunt în derulare şi contracte de achiziţie pentru videocamere şi table interactive, a informat Cîmpeanu.