Saturday, February 8, 2025


Viceprimarul Jilcu:”Repartizarea locurilor de parcare se va face gradual în funcție de evoluția procesării”

Începând cu 16 ianuarie 2021, Primăria Onești a demarat analiza cererilor pentru închirierea locurilor de parcare în municipiu. Viceprimarul Adrian…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 29, 2021

Începând cu 16 ianuarie 2021, Primăria Onești a demarat analiza cererilor pentru închirierea locurilor de parcare în municipiu. Viceprimarul Adrian Jilcu supervizează personal aceastā procedura și îi asigura pe onesteni de toată implicarea sa astfel încât, toate persoanele care au depus cereri și au dosarul în regula, sa poată beneficia de un loc de parcare cu plata.

„S-au primit peste 400 de cereri, din care mai mult de jumătate sunt incomplete, fie nu au trecută adresa, neputând identifica parcare pentru care s-a făcut solicitarea, fie nu au trecut un număr de telefon. Fac apel pe aceasta cale, către cei care știu ca nu au trecut număr de telefon in cerere, sa revină cu o alta cerere in cel mai scurt timp, pentru a putea fi contactați. Repartizarea locurilor se va face gradual în funcție de evoluția procesării”‘, a mai precizat edilul.