Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este din nou supărat pe furnizorii de energie electrică. Oficialul este nemulțumit de practica acestora de a trimite clienților facturi cu consum estimat. Potrivit ministrului, distribuitorii și furnizorii estimează consumuri prea mari și, în acest fel, încarcă facturile clienţilor. Practic, iau astfel nişte bani în avans, ceea ce nu este legal, spune oficialul.
Virgil Popescu a declarat într-un interviu că și el a fost în această situație și avertizează că dacă această practică nu va înceta, s-ar putea ajunge la modificarea legii energiei.
„M-am trezit cu o factură pentru luna ianuarie, care probabil, dacă nu era așa de mare, o plăteam și nici nu sesizam. 9 milioane și ceva de lei (lei vechi – n.r.)! Și când m-am uitat pe factură, aveam un consum estimat de 1.500 de kW, în condițiile în care în apartament acolo nu mai stă nimeni, băiatul lucrează în telemuncă și nu stă în București, lucrează de acasă, din Severin”, a povestit ministrul energiei.
„Practic, furnizorii împreună cu distribuitorii încarcă facturile românilor prin estimări mai mari în această perioadă de iarnă, urmând ca ulterior, după o lună, două, trei, patru, cinci, în funcție de consumul fiecăruia, să-și recupereze banii. Practic, se finanțează pe banii românilor fără dobândă, după părerea mea complet în afara oricărui cadru legal”, a arătat Virgil Popescu.
Și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, declara zilele trecute la Digi24 că practica estimării consumului nu este una sănătoasă. „Comportamente de genul ‘îți estimez eu un consum și-ți iau banii în avans și după aceea, după nu știu câte luni, îți dau eu banii înapoi’, genul acesta de lucruri probabil că într-o piață normală nu se întâmplă, arată Digi24.ro