Tuesday, July 27, 2021


Reducerea indemnizaţiei de hrană pentru bugetari şi tăierea mai multor sporuri ar urma să fie decise în Parlament

Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la o înţelegere privind o decizie politică legată de eliminarea sporurilor bugetarilor care…

PublicatCurierul , in Actualitate , at februarie 15, 2021

Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la o înţelegere privind o decizie politică legată de eliminarea sporurilor bugetarilor care nu sunt justificate de performanţă.

Subiectul ar urma să fie discutat şi la întâlnirea de luni a liderilor coaliţiei, iar premierul Florin Cîţu a spus cu puţin înainte de ora 11:00 că îşi va susţine în continuare punctul de vedere.

Deocamdată, înţelegerea politică la care s-a ajuns este legată de deficitul bugetar, care nu va depăşi sub nici o formă 7,16% din PIB.

Reducerea indemnizaţiei de hrană pentru bugetari şi pentru tăierea mai multor sporuri ar urma să fie decise în Parlament.

Florin Cîţu: A fost o decizie politică ca sporurile şi indemnizaţia de hrană să nu fie incluse în ordonanţa care va lua acele măsuri pentru susţinerea bugetului. Este o decizie politică. Dacă se depun aceste amendamente, bineînţeles vom vedea dacă sunt acceptate sau nu. Ordonanţa cred că mâine este în avizare, trebuie să fie la CES, şi atunci cred că mâine o să fie gata. În continuare cred că este nevoie de o reanalizare a legii salarizării. Sporurile reprezintă astăzi, din acel 109 miliarde de lei, reprezintă aproape 26 de miliarde, deci aproape 25% din anvelopa salarială. Problema este că aş vrea ca aceste sporuri şi salarizarea să fie legate de performanţe.