Thursday, July 29, 2021


Reacția Spitalului Județean de Urgență Bacău după ce mai multi pacienți au fost dați afara de medici

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a precizat, miercuri, că persoanele care au fost scoase afară din Secţia de oftalmologie…

PublicatCurierul , in Actualitate , at februarie 17, 2021

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a precizat, miercuri, că persoanele care au fost scoase afară din Secţia de oftalmologie nu aveau programare acolo, ci la Policlinică.

Reacţia SJU Bacău vine după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care se vede cum cadre medicale scot afară persoanele aflate în sala de aşteptare a secţiei.

Postările video în care apar salariaţi ai spitalului care le cer unor pacienţi şi aparţinători să părăsească incinta au fost realizate în secţie, nu în Policlinică. Toţi pacienţii şi aparţinătorii care se aflau pe holul de la intrarea în secţie nu erau programaţi să fie consultaţi acolo. Secţia Oftalmologie este o secţie chirurgicală, unde nu se fac consultaţii decât pentru pacienţii veniţi la control postoperator, cinci sau şase, cel mult, zilnic. În rest, toate persoanele aflate pe acel hol intraseră abuziv, în speranţa că vor ocoli Policlinica şi vor obţine mai repede consultaţii în secţie‘, se menţionează într-un comunicat al SJU Bacău, transmis AGERPRES.

Conducerea spitalului a adăugat că mai bine de jumătate dintre persoanele aflate pe hol erau aparţinători şi nu pacienţi.

Pacienţii au pătruns pe hol pentru că cei din interior au dat drumul celor care băteau în uşă, în timp ce medicii şi personalul medical erau în investigaţii cu pacienţii veniţi la evaluare‘, se mai precizează în comunicatul de presă.

În imaginile video postate de un site local din Bacău se vede cum mai multe persoane aflate pe holul Secţiei de oftalmologie a SJU Bacău sunt scoase afară de personalul medical.

Oamenii s-au plâns că afară temperaturile sunt negative şi le este frig, dar personalul medical le-a transmis că va chema paza, dacă nu se conformează.

Sursa: Agerpres