Thursday, July 29, 2021


Aproape 20 000 de doze de vaccin în stocurile medicilor de familie pentru băcăuanii care vor sa se vaccineze antigripal

Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat că numai într-o săptămână, în tot județul, au fost înregistrate 167 de cazuri…

PublicatCurierul , in Actualitate , at februarie 19, 2021

Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat că numai într-o săptămână, în tot județul, au fost înregistrate 167 de cazuri de pneumonii și bronhopneumonii, dar și 591 de infecții acute ale căilor respiratorii. Afecțiunile au dus și la internarea a 53 de persoane cu pneumonii și 42 cu infecții respiratorii. Și dacă în prima categorie cea mai afectată grupă de vârstă este cea de la 50 de ani și peste 65 de ani, în cazul infecțiilor căilor respiratorii, copiii și tinerii de până la 14 ani sunt cei care s-au adresat medicului de familie sau celui specialist cu o astfel de simptomatologie.

Îmbucurător este faptul că băcăuanii au înțeles și importanța vaccinării împotriva gripei sezoniere, DSP înregistrând până acum peste 62.500 de persoane care s-au vaccinat antigripal. Mai sunt însă stocuri de astfel de doze, adică circa 20.000. De la sfârșitul anului trecut această vaccinare gratuită s-a extins către întreaga populație, în afara celor care erau deja în categoriile de risc, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special cu boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, precum și femeile însărcinate, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, deoarece riscurile de co-infecție SARS-CoV-2 cu gripa de sezon pot duce la forme grave de boală.