Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează, luni şi marţi, la Parlament
Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ va protesta, luni şi marţi, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în…
Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ va protesta, luni şi marţi, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în plen a proiectului de Lege pentru bugetul de stat pe 2021, scopul fiind determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele care conţin modificările ce corespund revendicărilor sindicaliştilor, respectiv creşterea sumelor dedicate sănătăţii şi alocarea banilor necesari pentru respectarea drepturilor lucrătorilor din domeniu.
‘Luni, 1 martie, şi marţi, 2 martie 2021, zilele în care în care va fi dezbătut în plen şi aprobat Bugetul, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează la porţile Parlamentului, ‘asediind’ parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate’, se menţionează într-un comunicat al federaţiei, remis duminică AGERRES.
Protestele vor fi desfăşurate în intervalul orar 11:00 – 13:30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie, la fiecare dintre acţiuni participând numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă.
‘Revendicările acestor acţiuni sunt cele anunţate în cadrul protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate, parlamentarii primind deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 98 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 44% dintre lucrători au fost vaccinaţi dovedind cu prisosinţă necesitatea satisfacerea revendicărilor noastre. Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care circa 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021′, se menţionează în comunicat.
Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ cere: creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate. Astfel, potrivit sindicaliştilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţie de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate. În contextul în care profesioniştilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, susţin ei.