Doi bunici au furat zeci de bijuterii din Oneşti Bacău, Vaslui și Bârlad.Bătrânii furau numai lănţişoare grele din aur
Pentru că inspirau încredere, au reuşit să plece liniştiţi cu aur de mii de euro, fără ca angajaţii să suspecteze…
Pentru că inspirau încredere, au reuşit să plece liniştiţi cu aur de mii de euro, fără ca angajaţii să suspecteze că au fost jefuiţi. Păgubiţii au cerut ajutorul poliţiei, dar cum acesta a întârziat să apară, au reuşit să-i identifice singuri pe hoţi. Cu toate acestea, bunicii iubitori de podoabe sunt în continuare în libertat
Hoţii au reuşit sa dea lovituri şi în Bacău, Vaslui, Bârlad şi Oneşti. Foloseau diferite metode iar când angajaţii magazinelor îşi dădeau seama că au fost înşelaţi era prea târziu.
Radu Clinciu – păgubit din Oneşti: “Mi-am dat seama după ce au plecat. Au zis că se întorc imediat, se duc până la maşină să aducă banii şi la un sfert de oră am văzut că nu mai vin”
Bătrânii furau numai lănţişoare grele din aur.Ei voiau numai gramaje mari. Sub nicio formă nu ar fi pus mâna pe gramaje mai mici. Cu toate că păgubiţii au depus plângeri, poliţiştii nu au reuşit să rezolve cazul.
Ana – păgubită: “Am înncercat să-l sun pe domnul care se ocupa de caz, dar nu mi-a răspuns la telefon. Într-un final mi-a raspuns la nu ştiu câte zile, o săptămână. A zis că aşteaptă să vadă ce fac domnii de la Oneşti şi cam atât, nu s-a întâmplat nimic”
Cătălina Păduraru – purtător de cuvânt IPJ Bacău: “Poliţiştii desfăşoară activităţi complexe de investigare, în cadrul a două dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, sub coordonarea procurorilor pentru fiecare caz în parte”
Aşa că proprietarii magazinelor s-au unit într-un fel de club al “detectivilor” şi, după ce au făcut publice imaginile de pe camerele de suprveghere, au primit mai multe mesaje de la oameni care i-ar fi recunoscut pe hoţi. Aceştia ar fi soţ şi soţie, ar avea în jur de 60 de ani şi ar locui în Bacău. Deocamdată nu poliţiştii nu au confirmat identitatea celor doi.