Friday, April 25, 2025


Polițiștii din Comanesti au confiscat mai multe cantități de material lemnos de la o societate

Polițiștii din Comăneşti, sprijiniți de specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din localitate,…

PublicatCurierul , in Actualitate , at martie 19, 2021

Polițiștii din Comăneşti, sprijiniți de specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din localitate, administrată de o tânără de 27 de ani, din judeţul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, s-au constatat diferenţe între cantităţile de material lemnos depistate în depozit şi documentele de provenienţă şi expediere a acestuia. Totodată, cantitatea de 60 m.c. buştean ar fi fost expediată fără documente legale, iar în cursul lunii februarie a acestui an, ar fi fost introduse date eronate în aplicaţia SUMAL, privind cantităţile de material lemnos existente şi expediate.

Astfel, administratorului i s-au aplicat două sancțiuni contravenționale conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 171/2010, în cuantum de 10.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au confiscat contravaloarea a aproximativ 60 de m³ de material lemnos, în sumă de aproximativ 17.000 de lei.