Estimări meteo pe următoarele 4 săptămâni – Curierul de stiri
Tuesday, April 16, 2024


Estimări meteo pe următoarele 4 săptămâni

Meteorologii estimează că vremea se va încălzi în următoarea lună, iar temperaturile vor fi apropiate de media perioadei, cu excepția…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at martie 30, 2021

Meteorologii estimează că vremea se va încălzi în următoarea lună, iar temperaturile vor fi apropiate de media perioadei, cu excepția săptămânii 05-12 aprilie, când vor fi mai ridicate decât în mod normal. Va ploua însă mai puțin decât media ultimilor ani.

În săptămâna 29 martie-5 aprilie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Va ploua mai puțin decât de obicei în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane din vestul și sud-vestul teritoriului.

Pentru săptămâna 05-12 aprilie, meteorologii estimează că temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare, în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile nord-vestice, unde aceastea vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 12-19 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de

cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Și în acest interval va ploua mai puțin decât de obicei, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Pentru ultima săptămână a intervalului, 19-26 aprilie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, informează Digi24.