Friday, June 18, 2021


Au început înscrierile în clasa pregătitoare

Au început  înscrierile în clasa pregătitoare pentru copiii care vor merge din toamnă la şcoală. Până pe 28 aprilie, parinţii trebuie…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at martie 31, 2021

Au început  înscrierile în clasa pregătitoare pentru copiii care vor merge din toamnă la şcoală.

Până pe 28 aprilie, parinţii trebuie să completeze cererile tip şi să le depună, online sau fizic, la unitatea de învăţământ la care se doreşte înscrierea. Nici anul acesta nu se poate opta pentru un anumit învăţător, copiii urmând a fi repartizaţi aleatoriu în clase, în ordine alfabetică sau prin tragere la sorţi.

O noutate faţă de anii trecuţi este eliminarea evaluării dezvoltării psiho-somatice a copilului care împlineşte vârsta de 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021. În acest caz, este necesară doar recomandarea de la grădiniţă, dacă nivelul de dezvoltare este corespunzător. Procesul de înscriere în învăţământul primar nu este condiţionat de frecventarea grupei mari a învăţământului preşcolar. Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în clasa pregătitoare.