Județele din Moldova se află sub informare meteo de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Județele din Moldova se află sub informare meteo de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și răcire accentuate…
Județele din Moldova se află sub informare meteo de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și răcire accentuate a vremii, până luni, la ora 10:00.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în cea mai mare parte a regiunii. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud-estul regiunii vor fi însoțite și de descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp, mai ales în sud-est și zona montană.
La munte, începând de mâine, îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări, local și temporar, în cea mai mare parte a regiunii, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.
Vremea se va răci accentuat, astăzi, în nordul Moldovei, iar mâine și în restul regiunii, devenind rece pentru această perioadă, la sfârșitul săptămânii.
Totodată, începând de mâine, de la ora 18:00, intră în vigoare o atenționare cod galben de ninsori și viscol valabilă pentru zona de munte a regiunii, până luni, la ora 10:00.
În intervalul menționat, în zona montană, la altitudini în general de peste 1500 m va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 de metri.