Wednesday, September 22, 2021


Locurile de cazare pentru 1 Mai, ocupate aproape în totalitate

Deși suntem în plin val 3 al pandemiei de coronavirus, mobilitatea românilor este în creștere. Această mobilitate pare că va…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at aprilie 9, 2021

Deși suntem în plin val 3 al pandemiei de coronavirus, mobilitatea românilor este în creștere. Această mobilitate pare că va continua să crească, în contextul în care românii și-au rezervat deja vacanțe și la munte și la mare, iar pentru mini-vacanța de Paște și 1 mai locurile sunt deja aproape complet epuizate. Pe site-urile de rezervări, se poate constata că este foarte dificilă găsirea unor locuri libere.

„Sunt destul de multe rezervări pentru vacanțe în România pentru că este primul Paște din pandemie pe care îl putem petrece în afara casei și foarte mulți s-au gândit din timp ce pot face cu această ocazie, e și vacanța pentru copii.

Sunt foarte multe variante pentru petrecerea acestei vacanțe și în afara țării și sunt, de asemenea, foarte multe zboruri charter spre Egipt, sunt probabil mai mult de 15 și nu sunt numai din București ci și din Craiova, Sibiu, Timișoara. Nu sunt doar spre Egipt ci și spre destinații exotice – Maldive, Seychelles sau Dubai”, spune Gabriela Peșeț, consultant în turism.

Locurile pentru vacanțe în România sau în străinătate sau epuizat destul de rapid, așa că cei care își doresc să mai rezerve acum locuri pentru o vacanță vor descoperi că este mult mai dificil, notează Digi24.