VIDEO: Surprins în timp ce furā un capac de canal de pe o stradā din Onești
Un nou mesaj ,de data aceasta însoțit și de o filmare, a fost postat de primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină, pe…
Un nou mesaj ,de data aceasta însoțit și de o filmare, a fost postat de primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină, pe pagina sa de Facebook.
În imagini se vede cum o mașină oprește pe strada Mărășești, iar un bărbat, aflat pe locul din spate, coboară și fură un capac de canal.
Filmarea a fost făcută pe 28 martie 2021 și a fost predata polițiștilor.
Laurențiu Neghina se arată profund dezamăgit de persoanele care recurg la astfel de gesturi.
„Asta e lumea în care trăim. Se fură orice: de la coșuri de gunoi, bănci, capace de canal până la noii butași de trandafiri plantați pe scuarurile de pe bulevardul Oituz. Orice imagine imortalizată va duce cu sigurantă la civilizarea acestor oameni”, a scris edilul.
De asemenea, persoane necunoscute au vandalizat și scuarurile de pe B-dul Oituz, furând mai multi butasi de trandafiri
Dacă dețineți informații sau surprindeți cu aparatul foto astfel de persoane care vandalizează domeniul public puteți sa sunați la 0771 394 606, Politia Locală sau să scrieți un email la primarie@onesti.ro.