Tuesday, September 10, 2024


Calendarul evaluării naţionale pentru elevii de clasa a II-a a fost actualizat – Monitorul Oficial

Evaluarea naţională a elevilor de clasa a II-a va avea loc între 25 — 28 mai 2021, potrivit unui act…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at aprilie 13, 2021

Evaluarea naţională a elevilor de clasa a II-a va avea loc între 25 — 28 mai 2021, potrivit unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial. Iniţial, probele prevăzute în cadrul acestei evaluări au fost programate pentru 20 — 23 aprilie, conform unui ordin al ministrului educaţiei din luna martie.

Noul calendar al evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a a fost publicat în Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.647 din 2021, în vigoare de luni, 12 aprilie, data apariţiei actului normativ în Monitorul Oficial (MO).

Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a:

Scris — Limba română şi limba maternă — noua dată: 25 mai 2021;

  • Aceste probe au fost iniţial programate pentru data de 20 aprilie, potrivit Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.462/2021.

Citit — Limba română şi limba maternă — 26 mai 2021;

  • Aceste probe urmau să fie susţinute de elevi la 21 aprilie, conform Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.462/2021 care tocmai a fost modificat.

Proba la matematică va fi susţinută la 27 mai 2021 (faţă de 22 aprilie, data stabilită iniţial de ministerul de resort prin nr. 3.462/2021).

Scris — Citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 28 mai 2021.

  • Iniţial aceste probe au fost programate pentru data de 23 aprilie prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.462/2021).

În privinţa evaluării competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a şi a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a, rămân în vigoare datele stabilite în martie prin Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.462/2021:

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a:
Limba română — 18 mai 2021;
Matematică — 19 mai 2021;
Limba maternă —20 mai 2021.

Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a:
Limbă și comunicare — 12 mai 2021;
Matematică și Științe ale naturii — 13 mai 2021.

 

Sursa: economica.net