Sunday, June 13, 2021


Programele Rabla pentru mașini și electrocasnice devin operaționale în scurt timp

Programele Rabla pentru mașini și pentru electrocasnice devin operaționale în scurt timp, după ce Guvernul va aproba, săptămâna aceasta, bugetul…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at aprilie 19, 2021

Programele Rabla pentru mașini și pentru electrocasnice devin operaționale în scurt timp, după ce Guvernul va aproba, săptămâna aceasta, bugetul Administrației Fondului de Mediu, a anunțat la Digi24 ministrul Mediului Tanczos Barna.

„Se va aproba acest buget, sper, miercuri”, a spus ministrul, care a precizat că este vorba despre programele Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla Electrocasnice, notează Digi24.

Ministrul spune că bugetul pentru Rabla Plus, care finanțează automobile plug-in și electrice, a fost dublat, și că a fost dublat astfel și numărul de mașini ce vor putea fi achiziționate, avansând și ideea unei suplimentări de buget pentru această zonă a pieței auto.

Pentru Rabla Clasic creșterea este de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, adică aproximativ 1.500 de euro pentru un tichet, iar valoarea ecobonusului crește de la 1.000 la 1.500 de lei și de la 2.500 la 3.000 de lei, „astfel încât mașinile care au emisii mai scăzute să beneficieze de un sprijin în plus”, a precizat ministrul Mediului.

Tanczos Barna spune că după aprobarea bugetului AFM este o chestiune de zile până cînd programele vor deveni operaționale.

Ministrul a adăugat că platforma pentru Rabla Electrocasnice va fi funcțională, după problema de anul trecut.