Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim
Este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti în cursul anului bisericesc. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania,…
Este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti în cursul anului bisericesc. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos. Din punct de vedere liturgic, de astăzi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară deniile.
Slujbele se vor desfășura cu respectarea regulilor sanitare în vigoare și a setului de recomandări făcute de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române tuturor unităților de cult. Participanții la slujbe vor purta mască și vor păstra o distanță de 2 metri între ele în interiorul bisericii și de 1 m și jumătate în exterior.
Reprezentanţii Mitropoliei şi Bucovinei au transmis tuturor parohiilor arondate că la slujba de Florii se vor păstra toate măsurile anti Covid stabilite la nivel naţional. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a precizat că numărul de locuri din interiorul bisericilor este limitat, pentru a se păstra distanţa fizică. De asemenea, la intrarea în locaşele de cult, credincioşii trebuie să se dezinfecteze, iar in interiorul biserilor să poarte mască de protecţie: