Friday, October 22, 2021


Trei în unu! A furat un autoturism şi l-a condus băut şi fără permis

Polițiștii au depistat în flagrant delict, un bărbat din comuna Dămieneşti, bănuit că ar fi sustras un autoturism. Acesta este…

PublicatCurierul , in Actualitate , at mai 4, 2021

Polițiștii au depistat în flagrant delict, un bărbat din comuna Dămieneşti, bănuit că ar fi sustras un autoturism. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 01 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat în trafic, pe raza comunei Dămieneşti, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi ar fi sustras autovehiculul din faţa unui magazin din comună.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.