Valeriu Gheorghiță: Certificatul verde european ar putea fi gata la începutul lunii iulie. Ce date va conține
Certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie, a anunțat, vineri seara, la Digi24, coordonatorul campaniei naționale…
Certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie, a anunțat, vineri seara, la Digi24, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Este vorba despre acel document care îi va scuti pe posesori de restricțiile din țările în care călătoresc.
Valeriu Gheorghiță a fost întrebat la Digi24 în ce stadiu este pașaportul de vaccinare la nivelul Uniunii Europene. „Se așteaptă ca la sfârșitul lunii iunie – început de iulie să fie deja gata acest certificat verde, nu pașaport de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
El a precizat că documentul va conține trei tipuri importante de informații: dovada de vaccinare, istoricul de trecere prin boală în ultimele 180 de zile sau un test negativ în ultimele 72 de ore.
Sursa: Digi24