Friday, January 24, 2025


Cum ar trebui să fie făcută educația financiară a copiilor. Evită să spui „Nu avem bani”

Unii susțin că nu ar trebui să le strice copilăria celor mici cu discuții serioase despre bani, însă copii trebuie…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at mai 9, 2021

Unii susțin că nu ar trebui să le strice copilăria celor mici cu discuții serioase despre bani, însă copii trebuie să primească educație financiară încă de la vârstă de 5 ani. Dependență financiară a copiilor ajunși adulți va periclita independența financiară a părinților ajunși la vârsta de pensionare.

În primul rând, copiii trebuie învățați că banii se câștigă prin muncă. Practic, aceștia pot fi implicați în mici treburi ale gospodăriei în schimbul unei sume de bani suficient de mare pentru motivație, dar nici exagerată pentru a nu crea falsa senzație că banii mulți se câștigă ușor. În funcție de efortul depus, putem vorbi de sume între 5-10 lei pentru fiecare sarcina îndeplinită. Odată cu înaintarea în vârstă, dacă copii manifestă o îndeletnicire la unele activități, aceștia pot prelua mici sarcini ale gospodăriei în schimbul unei sume fixe lunare, să spunem 100 de lei pe luna. Astfel, aceștia învață despre conceptul de salariu. Antreprenoriatul poate fi insuflat printr-o activitate care duce la obținerea unor mici obiecte, care pot fi apoi vândute apoi la târguri și spectacole organizate la școală sau grădiniță.

Dacă aplici această tehnică, copilul învață că banii se muncesc și sunt limitați, se va implica cu responsabilitate și va dobândi încredere și respectul de sine. Din păcate, toate aceste lucruri nu prea se învață la școală.

În al doilea rând, cum se gestionează banii? Câștigurile obținute de copii pot fi împărțite în trei borcane:
50% economii pentru marile dorințe (bicicletă, telefon sau echipament pentru fotbal). Prin asta, copilul învață răbdarea, amânarea recompensei și atingerea obiectivelor.
40% pentru cheltuielile pe termen scurt (bilete la teatru, film, cărți sau mici jucării). Cu o mică îndrumare din partea părinților, dar copilul trebuie să-și asume decizia de achiziție, pentru a învață să compare și să evalueze produsele. Copii se vor raporta altfel față de banii pe care i-a muncit, comparativ cu banii părinților.
Diferența de 10% poate fi alocată pentru caritate și fapte bune, pentru a învață ce este generozitatea, recunoștință pentru tot ceea ce are, altruismul și compasiunea.

În al treilea rând, explicăm copiilor unele decizii financiare simple.
De exemplu, dacă mergem la cumpărături și decidem să cumpărăm un suc de fructe de la un anumit brand, pentru că e mai ieftin și are același gust că cel de la alt brand, care e mai scump, le explicăm alegerea noastră. De asemenea, copii pot fi lăsăți să plătească singuri unele cumpărături. Astfel, vor înțelege puterea fiecărei bancnote și valoarea produselor.

În al patrulea rând, stimulează creativitatea copilului pentru a-și deschide mintea. Evita să spui „NU AVEM BANI” și învață-l pe copil „CUM SĂ FACĂ BANI?”. Spre exemplu, dacă acesta își dorește o bicicletă pe care încă nu și-o permite din borcanul de dorințe, cercetează împreună cu el ce poate face ca să obțină diferența.

Sursa: Digi24