Tuesday, June 22, 2021


Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor – Guvernul va modifica joi normele de aplicare ale OUG. Ce se schimbă

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at mai 13, 2021

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate, anterior prin HG nr. 52/2011.

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că în modificările avute în vedere prin proiectul de HG se propun, printre altele: „eliminarea din cuprinsul normelor metodologice a prevederilor referitoare la plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului; reglementarea acordării stimulentului de inserţie în cuantumurile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, respectiv 1.500 şi 650 de lei, în funcţie de momentul la care se solicită dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi”, scrie Agerpres.

Printr-o altă hotărâre, Executivul urmează să aprobe Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021-2027 şi Planul de acţiuni pe perioada 2021 – 2027 pentru implementarea Strategiei.

În şedinţa de guvern ar urma să fie adoptat şi un proiect de hotărâre privind Programul naţional integrat pentru protecţia victimelor violenţei domestice şi metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea reţelei naţionale inovative integrate de locuinţe protejate destinate victimelor violenţei domestice.