În martie, salariul mediu net a crescut cu 182 de lei față de februarie și a ajuns la 3.547 lei
În luna martie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.785 lei, cu 288 lei mai mare față de…
În luna martie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.785 lei, cu 288 lei mai mare față de luna anterioară, anunță, joi, Institutul Național de Statistică. Salariul mediu net a fost 3.547 lei, în creştere faţă de februarie cu 182 lei.
Cele mai mari creșteri ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8876 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1751 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%.
În luna martie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 46,7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 23,0% în activităţi de editare;
- între 10,0% şi 17,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea băuturilor, telecomunicaţii, extracţia minereurilor metalifere, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
- între 5,0% şi 8,0% în captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, extracţia cărbunelui superior şi inferior, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, cercetare-dezvoltare, transporturi aeriene, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
- între 3,0% şi 5,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie,
harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de poştă şi de curier, industria metalurgică, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea produselor textile, industria alimentară, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi terestre şi transporturi prin conducte, construcţii, transporturi pe apă, fabricarea de mobilă, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).
Singurele scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (-9,2%), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (-7,3%), respectiv în fabricarea echipamentelor electrice (-0,7%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+0,9%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).
Sursa: Digi24