Friday, April 25, 2025


Unele persoane se tem să renunțe la mască. Psiholog: Pandemia a creat trăsături specifice stresului post-traumatic

Au trecut deja mai multe zile de când nu mai suntem obligați să purtăm mască pe stradă sau în parcuri,…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at mai 18, 2021

Au trecut deja mai multe zile de când nu mai suntem obligați să purtăm mască pe stradă sau în parcuri, dar mulți români se tem încă să renunțe la acest scut devenit simbolul ultimului an. Psihologii spun că teama de virus nu dispare peste noapte, iar anxietatea nu se poate sterge prin lege.

Deși oamenii nu mai sunt obligați să poarte masca în aer liber, mulți ezită să renunțe la ea.

„Perioada aceasta a pandemiei a creat foarte multe simptome, foarte multe trăsături specifice stresului post-traumatic, așa că nu o să fie nimic anormal dacă o să vedem în continuare oameni care poartă mască. Până la urmă, ne-am confruntat cu o frică de moarte. Poate nu mi-a fost frică că o să îmi fie mie afectată sănătatea, dar mi-a fost frică pentru părinții mei, pentru bunicii mei. Lucrurile astea contiuă să rămână în interiorul nostru, frica aceasta continuă să rămână”, explică Adina Radu, psiholog.

Autoritățile își propun ca la începutul lunii august, în România, să fie vaccinați 8 milioane de oameni, moment în care s-ar putea renunța și la obligativitatea purtării măștii în interior.

Sursa: Digi24