Probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de bacalaureat vor fi echivalate
Probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de bacalaureat vor fi echivalate/recunoscute în urma adoptării de către Executiv a…
Probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de bacalaureat vor fi echivalate/recunoscute în urma adoptării de către Executiv a unei Ordonanţe de urgenţă pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ.
‘Miercuri, 19 mai 2021, a fost adoptat, în şedinţă de Guvern, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă iniţiat de Ministerul Educaţiei pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiţii excepţionale, conforme cu normele de protecţie sanitară aplicabile în perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021’, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.
Astfel, la examenul naţional de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competenţelor, respectiv:
* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
* proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
* proba de evaluare a competenţelor digitale.
Potrivit sursei citate, ministerul Educaţiei va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.