Bătaie ca-n filme, cu mese şi scaune, în faţa unui bar din Târgu Ocna. Câţiva tineri, viitori gardieni, s-au încăierat cu localnicii
Mai mulţi tineri care se pregătesc să devină agenţi în penitenciare s-au încăierat cu mai mulţi localnici în faţa unui…
Mai mulţi tineri care se pregătesc să devină agenţi în penitenciare s-au încăierat cu mai mulţi localnici în faţa unui bar din Târgu Ocna. Asta după ce, înainte, ar fi băut împreună. Au folosit ca arsenal tot ce-au găsit în bar: mese, scaune şi picioare de la mobilier. Elevii implicaţi în scandal sunt cercetaţi disciplinar şi nu au voie să părăsească unitatea. Poliţia a deschis dosar penal.
SNPAP Târgu Ocna a precizat într-un comunicat că în altercație au fost implicați cinci elevi școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova. ”În seara zilei de 12 iunie 2021, în jurul orei 20.05, am fost informați cu privire la faptul că un grup de 5 elevi ai Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova, au fost implicați într-o altercație cu câțiva localnici, la un punct comercial din apropierea școlii”, a transmis SNPAP. Pentru gestionarea incidentului a fost apelat Serviciul 112, iar organele abilitate s-au prezentat la fața locului și, în prezent, desfășoară procedurile specifice cu privire la cercetarea incidentului.
”Starea de sănătate a elevilor implicati este bună, urmând ca la nivelul școlii să fie demarată procedura de cercetare disciplinară cu privire la comportamentul elevilor în comunitate”, se mai arată în comunicat.