Thursday, July 29, 2021


BACAU:Un copil a căzut de la etaj și mama lui s-a aruncat după el pentru a-l salva

Un copil în vârstă de 1 an şi 8 luni şi mama acestuia au fost preluaţi, vineri, din localitatea băcăuană…

PublicatCurierul , in Actualitate , at iunie 26, 2021

Un copil în vârstă de 1 an şi 8 luni şi mama acestuia au fost preluaţi, vineri, din localitatea băcăuană Podu Turcului de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, după ce băiatul a căzut accidental de la balcon, iar mama acestuia s-a aruncat după el pentru a-l salva

“Ambulanţa Vaslui a fost solicitată să intervină în localitatea băcăuană Podu Turcului pentru două victime, mamă şi fiu, căzute accidental de la înălţime. Într-un moment de neatenţie, copilul a căzut de la balconul locuinţei sale pe acoperişul unei clădiri învecinate, iar mama s-a aruncat după el să îl salveze. La caz a fost alocat un echipaj B2 cu asistent medical din substaţia Bârlad. Copilul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu alterarea stării de cunoştinţă, iar mama un traumatism de gleznă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Potrivit acestuia, echipajul de la Bârlad a solicitat un elicopter SMURD care a preluat copilul, transferându-l la Iaşi.

Mama a fost ulterior preluată de o altă ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Bacău.