Un tânăr din Tg.Ocna depistat la volan de polițiști desi nu avea permis de conducere
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce patrula mixtă formată dintr-un poliţist şi un…
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce patrula mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm, ambii din formaţiunile Staţiunii Târgu Ocna, se deplasa pe strada Costache Negrii, din localitate, au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Târgu Ocna.
În urma verificărilor, s-astabilit că tânărul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,18 mg/l aclool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.