Peste 340.000 de certificate digitale europene COVID au fost generate în primele 12 ore de la lansarea platformei
Sute de mii de români au accesat joi, în ziua lansării, portalul certificat-covid.gov.ro pentru a descărca certificatul digital COVID, ce…
Sute de mii de români au accesat joi, în ziua lansării, portalul certificat-covid.gov.ro pentru a descărca certificatul digital COVID, ce facilitează călătoriile în țările Uniunii Europene.
340.020 de certificate digitale au fost generate în cele 12 ore de când a fost lansată platforma certificat-covid.gov.ro, a anunţat, joi seară, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al CNCAV.
„Asta înseamnă că 28.335 de români şi-au generat documentul european în fiecare oră. Asta înseamnă peste 470 de certificate eliberate în fiecare minut”, a scris Baciu pe pagina sa de Facebook.
Conform vicepreşedintelui CNCAV, peste 97,28% sunt certificate COVID care atesta vaccinarea, restul de 2,72% reprezintă certificate COVID de recuperare şi test negativ.