Saturday, September 30, 2023


Se ieftinesc locuințelor ANL destinate tinerilor

Vești bune pentru tinerii care au intenția să cumpere o locuință în blocurile construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL)….

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Comunicate Social , at iulie 6, 2021

Vești bune pentru tinerii care au intenția să cumpere o locuință în blocurile construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). De acum încolo, prețul de vânzare al acestor va scădea considerabil. Facilitatea a fost deja legiferată, fiind publicată în Monitorul Oficial, OUG nr. 55/2021 prin care se stabilesc prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor.

Măsura apare după ce, în ultimul an, prețurile acestor locuințe au crescut exponențial, dublându-se în unele cazuri, fenomen constatat și de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în timpul recentei vizite efectuate în Bacău. „Am lucrat, în ultimul an, la acte normative prin care să nu mai vorbim de valoarea de înlocuire la determinarea prețului locuinței, ci să plecăm de la prețul de construcție al imobilului respectiv, din care să scădem amortizarea de-a lungul timpului și, respectiv, nivelul chiriei care s-a plătit în toată această perioadă. Nu mi se pare normal să am un preț de vânzare pentru o locuință din municipiul Moinești asemănător cu unul de vânzare al unui imobil din București”, a arătat ministrul Dezvoltării.

Valoarea de înlocuire pe metru pătrat, actualizată, în fiecare an

Potrivit acestuia, normativul recent intrat în vigoare previne o nouă majorare de preț a acestor locuințe. Mai exact, spre deosebire vechea legislație din domeniu, OUG nr. 55/2021 stabilește că prețurile locuințelor ANL vor porni de la costul de construcție al acestora, din care se deduc o valoare (mai mică sau mai mare, în funcție de localitatea unde este amplasată clădirea) din amortizarea și chiria plătită. Astfel, locuințele ANL vor fi mult mai accesibile tinerilor interesați să le cumpere. În plus, mulțumită noului normativ, în vara fiecărui an, va fi actualizată valoarea de înlocuire pe metru pătrat, în funcție de care se stabilesc prețul locuințelor ANL și nivelul chiriilor pentru acestea.

Locuințele ANL din Bacău, la jumătate de preț

Anul trecut, ca urmare a creșterii valorii de înlocuire pe metru pătrat, locuințele ANL s-au scumpit foarte mult, cu 70-80 la sută. Potrivit ministrului Dezvoltării, un apartament din municipiul Bacău, de 86 de metri pătrați, construit în 2006, care avea o valoare de vânzare de 127.000 de lei, în 2019, ajunsese să se vândă cu 214.000 de lei, anul trecut.

După apariția noii legi, prețul acestui apartament ar urma să coboare la circa 125.000 de lei. În mod similar, apartamentele din alte localități din județ se vor ieftini considerabil, de acum încolo. Astfel, o locuință ANL din Moinești, de 75 metri pătrați, construit în 2005, care, anul trecut, se vindea cu 171.000 de lei (față de 101.000 lei, în 2019), va avea un preț actualizat de doar 92.000 de lei.

În fine, un apartament din Târgu Ocna, de 78 metri pătrați, din 2012, care costa 107.000 lei, în 2019, și scumpit la 180.000 de lei, în anul 2020, va avea un preț de118.000 lei.