Wednesday, July 17, 2024


Căldură și disconfort termic accentuat în zilele de 8 și 9 iulie în zona Moldovei

În intervalul 08 – 09 iulie, în zona Moldovei valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat,…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at iulie 8, 2021

În intervalul 08 – 09 iulie, în zona Moldovei valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități în sudul și estul regiunii.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 16 și 21 de grade.

Notă: Disconfortul termic se va menține ridicat și la sfârșitul săptămânii, pe alocuri, la câmpie.

Având în vedere prognoza meteorologică care indică creşterea temperaturilor, corelată cu creşterea nivelului umidităţii ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, specialiștii recomandă o serie de măsuri privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:
✅ Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat, magazine, spaţii publice);
✅ Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
✅ Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
✅ Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
✅ Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică);
✅ Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
✅ Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
✅ Nu consumaţi alcool (inclusive bere) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
✅ Menţineţi legătură cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistență ori de câte ori au nevoie;
✅ Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
✅ Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
✅ Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
✅ Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medical curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
✅ Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, se va altera efortul dinamic cu cel static şi se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător;