Aerostar Bacau produce drone militare
Compania Aerostar SA și compania engleză U-TacS, specializată în producerea de drone militare, au lansat, marți, 20 iulie, în Bacău,…
Compania Aerostar SA și compania engleză U-TacS, specializată în producerea de drone militare, au lansat, marți, 20 iulie, în Bacău, un parteneriat economic propus României în cadrul celui mai mare program de fabricație de drone tactice din Europa – Programul Watchkeeper X.
Programul Drone Tactice-UAS lansat de Ministerul Apărării Naționale de la noi prevede achiziția a șapte sisteme UAS tactic-operative clasa a II-a, de același tip. Valoarea estimată a programului este de circa 277 de milioane de dolari, plus TVA.
La Aerostar, U-TacS va realiza asamblarea finală a dronelor și a stațiilor de control de la sol.
Watchkeeper este un sistem fără pilot tactic, de categoria a doua, cu o autonomie de zbor de 16 ore, cu o viteză de zbor de aproximativ 200 de kilometri pe oră. E un sistem care a fost dezvoltat primordial pentru activități de ISR – Intelligence, Surveillance and Reconnaissance. A acționat și în teatre de operațiuni precum Irak și Afganistan, iar mai recent în Mali. Are peste 105 mii de ore de zbor, iar decolarea și aterizarea poate fi făcută în mod automat.
Proiectul lansat la Bacău prevede 7 drone solicitate de Ministerul Apărării și va crea o parte dintre cele aproximativ 500 de locuri de muncă de înaltă calificare ale întregului proiect. Unele activități vor fi realizate în Marea Britanie.