Wednesday, September 22, 2021


La volan cu o alcolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat şi permis suspendat

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 18:30, o patrulă de poliție ce se afla în exercitarea atribuţiunilor…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at iulie 26, 2021

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 18:30, o patrulă de poliție ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Ungureni, au depistat în flagrant delict, o femeie 54 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătoarea auto a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că şoferiţa în cauză avea suspendat dreptul de a conduce de autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis.

Sursa: IPJ Bacău