Monday, October 18, 2021


Preţurile alimentelor la nivel mondial au scăzut pentru a doua lună consecutiv în luna iulie

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, o veste bună pentru…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at august 5, 2021

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Chiar și așa, prețurile rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut, relatează Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iulie, acest indice a scăzut până la 123 puncte, de la o valoare revizuită de 124,6 puncte în iunie.

În ritm anual, preţurile au urcat cu 31% în iulie. Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, ele rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut.

Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării preţurilor la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate.