Cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată ţara, până luni
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă până luni, în 11 judeţe,…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă până luni, în 11 judeţe, şi un Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării.Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 august, ora 11:00 – 30 august, ora 06:00, în sudul Transilvaniei, în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 40 – 60 l/mp.
Judeţele aflate sub Codul portocaliu sunt: Braşov, Sibiu, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău (nord-vest), Hunedoara (sud-est), Alba (sud), Gorj (nord), Vâlcea (nord).
De asemenea, până luni la ora 09:00, în Transilvania, Moldova, Maramureş, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi la munte vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 – 35 de l/mp şi pe alocuri 40 de l/mp.