Thursday, July 18, 2024


ONEȘTI: Poliţiştii implicaţi în campania “VACANȚA S-A TERMINAT. SUNTEȚI PREGĂTIȚI PENTRU UN NOU ÎNCEPUT?

“VACANȚA S-A TERMINAT. SUNTEȚI PREGĂTIȚI PENTRU UN NOU ÎNCEPUT?” – este sloganul campaniei de prevenire a victimizării copiilor, derulată de…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at septembrie 10, 2021

“VACANȚA S-A TERMINAT. SUNTEȚI PREGĂTIȚI PENTRU UN NOU ÎNCEPUT?” – este sloganul campaniei de prevenire a victimizării copiilor, derulată de Poliția Română, prin intermediul Institutului de cercetare și Prevenire a Criminalității, în perioada 01-10 septembrie a.c., premergător începerii anului școlar 2021-2022.

În această perioadă, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Bacău au desfășurat sesiuni de informare cu părinții şi copiii, având ca obiect siguranța on-line a minorilor, siguranța în spaţiul public și acasă, atunci când aceștia nu sunt supravegheați de adulți.

La început de an şcolar și nu numai, siguranța copiilor este cea mai importantă preocupare a părinților. Cel puțin câteva minute pe zi, orice părinte trebuie să se gândească ce face copilul său, unde și cu cine îşi petrece timpul, consideră poliţiştii.

Prezenţi ieri în incinta unor centre comerciale și librării din Onești, polițiștii au purtat discuții cu părinții, cu copiii şi cu bunicii, în care au fost abordate mai multe teme precum comportamentul preventiv acasă, pe stradă, în trafic, interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupuri de prieteni, anturaje, bullying și consecințele acestuia precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, bunici sau reprezentanți ai instituțiilor abilitate; împreună putem combate delincvența juvenilă și să putem ajuta la prevenirea situațiilor ce ar putea conduce la victimizarea minorilor.

Înainte de debutul anului şcolar, polițiștii băcăuani prezintă câteva recomandări preventive, utile în special părinților și bunicilor:

• Stabilește-i copilului tău un program astfel încât să știi tot timpul unde este și ce face.

• Spune-i copilului la cine să apeleze atunci când se ivește o problemă și stabilește o persoană care să-l supravegheze când nu ești lângă el.

• Discută cu copilul și asigură-l de toată disponibilitatea ta de a-l ajuta și îndruma pe viitor.

• Află care sunt prietenii copilului tău din viața on-line și off-line.

• În fiecare zi, dedică-i timp copilului tău, indiferent ce vârstă are.

• Nu uita că pe site-ul Poliției Române, la secțiunea “Prevenire” poți găsi recomandări pentru siguranța ta și a copilului tău.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU UREAZĂ TUTUROR ELEVILOR UN AN ȘCOLAR PLIN DE REALIZĂRI!