Pentru a-şi păstra ajutorul social, beneficiarii vor fi obligaţi să se prezinte, din 6 în 6 luni, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
Pentru a-şi păstra ajutorul social, beneficiarii vor fi obligaţi să se prezinte, din 6 în 6 luni, la agenţiile pentru…
Pentru a-şi păstra ajutorul social, beneficiarii vor fi obligaţi să se prezinte, din 6 în 6 luni, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru a li se aplica măsuri de activare pe piaţa muncii, potrivit prevederilor unui proiect de ordonanţă de urgenţă redactat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), se menţionează într-un comunicat remis luni de instituţie.
„Pentru a preveni dependenţa de acest tip de sprijin acordat de stat şi pentru a stimula angajarea, se introduce obligativitatea ca persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din 6 în 6 luni sau de câte ori sunt solicitate de acestea, pentru a li se aplica măsuri de activare pe piaţa muncii”, se precizează în comunicatul MMPS.
Neprezentarea la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă va fi asimilată refuzului unui loc de muncă şi va conduce la încetarea ajutorului social, cu posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni, conform prevederilor proiectului de ordonanţă de urgenţă.
O altă măsură inclusă în document permite menţinerea acordării ajutorului social pe o perioadă de 6 luni din momentul angajării beneficiarului, în cazul în care noul angajat semnează un contract de muncă pe o perioadă de minim 24 de luni, conform comunicatului Ministerului Muncii.
În cazul în care contractul de muncă încetează din iniţiativa angajatorului în mai puţin de 24 de luni, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor constitui debit şi nu vor fi recuperate, însă dacă raporturile de muncă încetează din motive imputabile angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă, se menţionează în documentul elaborat de Ministerul Muncii.
MMPS estimează că de măsura prelungirii acordării ajutorului social vor beneficia în acest an aproximativ 10.000 de persoane.