Orașele din România în care se câștigă cel mai bine
Ovidiu și Marius sunt amândoi IT-ști. Primul la Cluj, al doilea la Galați. Deși muncesc amândoi în același domeniu de…
Firmele din București și județele Cluj și Timiș oferă cele mai bune salarii. În aceste zone, salariul mediu, la angajare, pleacă de la 950 de euro și se apropie de 1.400 de euro. Deși angajații din domeniul IT sunt cel mai bine plătiți, salariile diferă de la un județ la altul. Așa se face că în luna august, unui IT-ist din județul Vrancea i s-a oferit, la angajare, un salariu chiar și de 3 ori mai mic pentru același job pe care l-ar fi putut face în București.
Pe de altă parte, nu este doar o diferență de centru economic, ci și de cerințele jobului. Companiile mari se concentrează în marile orașe, în timp ce în cele mici, un IT-ist are mai puține șanse și se poate angaja, poate, în mentenanță.
Pentru același job, un IT-ist din București primește la angajare un salariu mediu care depășește 950 de euro și poate ajunge până aproape de 1.400 de euro, în timp ce unui IT-ist din Vrancea i se oferă chiar și de 3 ori mai puțin. În acest județ, salariul mediu pleacă de la 429 de euro și nu atinge nici măcar 700 de euro.
Sursa: Digi24