Polițiștii băcăuani continuă controalele pe linia respectării măsurilor de izolare/carantinare
Polițiștii băcăuani au acționat în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, împreună cu celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pe…
Polițiștii băcăuani au acționat în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, împreună cu celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
„În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, precum şi portul măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 636 de persoane aflate în carantină şi 420 în izolare. De asemenea, au fost controlate peste 800 de obiective/locaţii şi 123 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind combaterea Covid-19.
Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 335 de astfel de autovehicule. Au fost identificate 65 de persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

