Monday, October 18, 2021


S-a majorat limita maximă de vârstă a categoriei şomerilor tineri de la 25 la 30 de ani

Guvernul a majorat de la 25 de ani la 30 de ani vârsta maximă a categoriei tinerilor care nu au…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Economie Social , at septembrie 16, 2021

Guvernul a majorat de la 25 de ani la 30 de ani vârsta maximă a categoriei tinerilor care nu au un loc de muncă, nu sunt înscrişi într-un program de învăţământ şi nu urmează un program de pregătire profesională, a anunţat miercuri ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, la finalul şedinţei de Guvern.

Guvernul a operat modificarea printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată miercuri, pe baza unui proiect pregătit anterior de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Până în prezent, categoria „NEET” („Not in Education, Employement or Training”) includea tinerii până în 25 de ani.

În ordonanţa de urgenţă am extins grupa de vârstă pentru categoria tinerilor din afara sistemului de educaţie şi de ocupare, în loc de 16 – 25 ani am extins la 16 – 30 de ani, ceea ce le dă posibilitatea urmării unor cursuri de calificare finanţate pe fonduri europene atât în actualul exerciţiu financiar, cât şi în următorul exerciţiu financiar. Vorbim de aproximativ 5 milioane de lei anul acesta, bani pe care îi va suporta Ministerul Muncii, prin bugetul asigurărilor de şomaj, din proiecte europene”, a declarat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a precizat că în urma acestei modificări aproximativ 2.000 de tineri vor beneficia în acest an de măsuri de stimulare a integrării în muncă.