Sunday, May 18, 2025


A demarat sesiunea de înscriere în Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice

Sesiunea de înscriere în Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice a demarat joi, iar autorităţile şi instituţiile publice care…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at septembrie 17, 2021

Sesiunea de înscriere în Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice a demarat joi, iar autorităţile şi instituţiile publice care doresc pot accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a-şi crea contul de utilizator, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe propria pagină de Facebook.


Aplicaţia a fost dezvoltată cu sprijinul specialiştilor AFIR – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în baza parteneriatului semnat între cele două instituţii.

„Astăzi, sectorul clădirilor este unul dintre cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiş. Comisia Europeană impune ţinte foarte clare: reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), până în 2030, şi de obţinere a neutralităţii climatice, până în 2050. Iar în ceea priveşte sectorul clădirilor publice, Statele Membre vor avea ţinte specifice – să renoveze anual cel puţin 3% din suprafaţa totală a clădirilor publice. Prin demararea acestui program de finanţare, România se pregăteşte deja să atingă obiectivele stabilite la nivel european, chiar înainte ca acestea să devină obligatorii”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Conform ministerului de resort, începând cu data de data de 20 septembrie 2021, ora 10:00, beneficiarii pot depune cererile de finanţare şi pot încărca documentele aferente, prin intermediul conturilor deja create.