Monday, April 29, 2024


Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere este cu 31% mai mic

România a înregistrat, în intervalul 2010 – 2020, o reducere cu 31% a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere, de…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at septembrie 28, 2021

România a înregistrat, în intervalul 2010 – 2020, o reducere cu 31% a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere, de la 2.377 la 1.646 persoane.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis luni AGERPRES, cifra este comparabilă cu media europeană de 37%. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 32,2%, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 35,6%.

„În anul 2020, pe drumurile publice din România, s-au produs 6.273 de accidente rutiere grave, evenimente rutiere care au cauzat decesul a 1.646 de persoane, rănirea gravă a 5.484 de persoane şi rănirea uşoară a altor 2.155 de persoane. Comparativ cu 2019, în anul 2020 s-au produs cu 2.369 mai puţine accidente rutiere grave (-27,4%), în timp ce numărul persoanelor vătămate (decedate sau rănite grav) în astfel de evenimente a fost mai mic cu 2.859 de persoane (-28,6%)”, informează IGPR.

În 2020, cel mai mare număr de accidente rutiere grave a fost înregistrat în mediul rural, respectiv 2.457 de evenimente, 39,2% din totalul anual.

În aproximativ o treime (30,4%) dintre accidentele rutiere grave produse anul trecut au fost răniţi grav pietoni (1.909 accidente).

Comparativ cu anul anterior, se remarcă o scădere semnificativă, în 2020 producându-se cu 915 mai puţine astfel de evenimente (-32,4%).