BNR a majorat dobânda cheie la 1,5%
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marţi majorarea dobânzii cheie la 1,5% pe an, majorarea…
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marţi majorarea dobânzii cheie la 1,5% pe an, majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2% pe an.
„Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 5 octombrie 2021, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00 la sută pe an, de la 0,75 la sută pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021″, arată Banca centrală într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Rata dobânzii de referință reprezintă o bază utilă pentru toate tipurile de contracte financiare, precum credite ipotecare, descoperiri de cont și alte tranzacții financiare mai complexe.
BNR a hotărât, totodată, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.