Monday, February 17, 2025


Legea pentru subțierea dosarului cu șină a fost adoptată de Parlament și merge la promulgare

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at octombrie 13, 2021

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

După promulgare, instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.

Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.