Wednesday, September 16, 2026


Bunurile de consum reprezintă sectorul cel mai puţin afectat de criza pandemică

Bunurile de consum reprezintă sectorul cel mai puţin afectat de criza pandemică, iar trei din patru clienţi au rămas fideli…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at octombrie 28, 2021

Bunurile de consum reprezintă sectorul cel mai puţin afectat de criza pandemică, iar trei din patru clienţi au rămas fideli brandului preferat, se arată într-un studiu realizat de Reveal Marketing Research, remis, joi, AGERPRES.

Studiul Reveal Marketing Research a analizat comportamentul consumatorilor români în perioada august – septembrie în trei sectoare ale economiei: retail, bunuri de consum şi bancar. Conform acestui nou studiu care a acoperit mediul urban şi mediul rural, faţă de anul precedent, au rămas loiali brandului preferat 75% dintre respondenţi.

Pe pe altă parte, pentru 6% dintre români, comportamentul s-a schimbat în această perioadă, declarându-se mai puţin loiali faţă de mărcile preferate, iar 18% chiar mai loiali comparativ cu anul trecut.

„Pentru companii, este din ce în ce mai important să îşi analizeze în mod recurent atitudinile consumatorilor cu brandul pentru a identifica din timp vulnerabilităţi”, spune Marius Luican, director general al Reveal Marketing Research.