Monday, December 2, 2024


Când trecem la ora de iarnă

Vom trece la ora de iarna și ar putea fi ultimul an în care vom face această trecere. Astfel, ora…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at octombrie 29, 2021

Vom trece la ora de iarna și ar putea fi ultimul an în care vom face această trecere.

Astfel, ora se va schimba în noaptea de 30 spre 31 octombrie, iar atunci ora 04:00 va deveni ora 03:00 ca urmare a schimbării orei.

Anul 2021 ar putea fi ultimul în care vom face aceste schimbări. Comisia Europeană a cerut renunţarea la schimbarea orei, dar deocamdata România nu a ratificat încă recomandarea.

După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, propunere susţinută în primul rând de Germania. Parlamentul European a votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.

Conform propunerii de acum 2 ani a Comisiei Europene, statele membre care decid să menţină permanent ora de vară trebuiau să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora standard urmau să schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.