Thursday, July 18, 2024


Bacau: Mai multi conducători auto depistați în trafic sub influența alcoolului

La data de 10 noiembrie a.c., un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic, pe DN 12A, un bărbat…

PublicatCurierul , in Actualitate , at noiembrie 11, 2021

La data de 10 noiembrie a.c., un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic, pe DN 12A, un bărbat de 33 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeași dată, în jurul orei 20:00, pe DJ 252, în afara localităţii Buhoci, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Horgeşti, în cazul căruia, în urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.