Wednesday, July 17, 2024


A sosit o nouă tranșă de vaccin antigripal pentru județul Bacău

Campania de vaccinare antigripală gratuită în județul Bacău este în toi. În acest sens, Direcția de Sănătate Publică Bacău a…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at noiembrie 13, 2021

Campania de vaccinare antigripală gratuită în județul Bacău este în toi. În acest sens, Direcția de Sănătate Publică Bacău a primit, până acum, de la Ministerul Sănătății, un număr total de 33.100 de doze de vaccin antigripal.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

O persoană care s-a vaccinat anti-Covid și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal, informează DSP Bacău.

Ca în fiecare an, campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Potrivit DSP Bacău, în perioada 25.10- 31.10.2021, în județul Bacău erau înregistrate 960 de persoane cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), din care 36 internate, și 316 cazuri de pneumonii și burnhopneumonii, cu 79 de pacienți internați.